Mânăstirea Cetățuia - Negru Vodă

Murmurul sihastrilor:



Biserica Cetatuia-Negru Voda

"Omul este lumea cea mica, astfel ca el contine tot ceea ce cuprinde si tot ceea ce are in ea lumea cea mare "

„Ne împresoară trecutul, ne împresoară umbrele celor ce îngenunchiau în Cetăţuie, ce tăiau calea şi viaţa inamicului intrat în valea aceasta. Ne împresoară gândurile, nesiguranţele şi temerile ceasului de faţă.“

... Gala Galaction

„Lumina străluceşte deasupra muntelui. Iată-i, sunt sihaştrii cei vechi ai Cetăţuiei, fără de pată, fără de vătămare. Ca o trâmbiţă răsună muntele, zi şi noapte, de murmurul neîncetat al rugăciunilor lor.“


Februarie 2020

PILDA VAMESULUI SI A FARISEULUI, INTR-O NOUA PERSPECTIVA:

Inainte de a incepe sa scriu, m-am gandit daca este bine sa dau raspuns acelor persoane care ma "ataca" gasind fel de fel de interpretari la randurile mele. L-am intrebat pe Dumnezeu ce sa fac, iar raspunsul nu a intarziat: ignora... Acest lucru il voi face, voi ignora mesajele si "scursurile" ce pornesc valuri dupa valuri impotriva mea. Nu degeaba se spune ca "cel ce este iubit de Dumnezeu este mereu incercat".


Dar sa pornim a povesti:


Doi oameni au purces la Templu pentru a se ruga. Unul era vames iar celalalt fariseu. Fariseul umflat de mandrie, se ruga zicand: Eheee, Doamne, nu sunt eu vrednic de mila Ta ? Postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala, ma rog, urmez legile Tale... Insa nu sunt ca asta... Iti multumesc.


Starea lui era una buna, dar plina de mandrie. Ah, trufia aceasta ce-i chinuie pe multi...


Vamesul, nu indraznea sa se uite in sus, ci incet, lovindu-se cu pumnul in piept, spunea aproape fara sa fie auzit: Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului...


Fariseul, omul cel de azi care crede ca stie totul, care posteste si se roaga dar care judeca pe toata lumea dar mai ales clerul, este plin de mandria cea incapatanata, nu poate distinge legea iubirii lasata de Hristos si, pentru ce... Ca el este un "ales"... un "citit" in Scriptura talcuita de el si de altii ce fac pe misticii. Pun gand rau tuturor celor care nu sunt ca ei, ii otravesc cu veninul scrierilor, cuvintelor spuse, intrebarilor.. de parca sunt in timpul primelor veacuri cand Marele Constantin, dand libertate crestinilor acestia au uitat de mila, iubire, respect, si, au purces la lupte pentru asi impune propriile idei distrugand Legea Lui Hristos.


Acest lucru il fac toti aceia care se rup de BISERICA, de comunitatea in care ar trebui sa fie, se rup de comuniunea in rugaciune la jertfa Liturghiei pentru ca ei, asa zisii mistici nu vor sa fie cu noi. Nu intreaba ci hulesc iar ei zic ca fac bine. Degeaba preotii, arhiereii, cauta prin pace sa le raspunde, dezbinatorii sunt irascibili. Atunci unde e cainta ? Unde e dorinta de a urma Mantuitorului ? "Dupa roade se vor cunoaste daca sunt ucenicii mei..."


Iata fariseul, "jandarm" in biserica zilelor noastre.


Vamesul: Caindu-se, lovindu-se in piept, fara sa fie vazut, murmura "Doamne, milostiv fii mie pacatosului..."


Sunt in biserica si oameni ce tac dar tacerea lor este strigatul catre cer, asculta, respecta, iubesc... Vorbirea lor cu Dumnezeu este continua dar nu fac din aceasta un teatru ieftin. Cand nu inteleg ceva il intreaba pe duhovnic, cer sfat si-i spun lui Dumnezeu ca ei vor sa-l iubeasca dar vointa le este slaba, ei vor sa-l cinsteasca dar grijile lumii ii acopera. Recunosc nimicnicia lor dar, asa cum sunt, cer sa fie primiti in bratele Parintelui Ceresc. Ei nu se indoiesc, nici nu rastalmacesc Scriptura, nici nu se iau dupa asa zisii cunoscatori in tainele scrierilor mistice. Da, misticismul este bun dar cu anumite limite...


Voi, comentatorilor si doritori de a aprinde fitilul lampii, in intunericul mintii voastre nu vedeti ca lampa nu are ulei ? Va veti duce sa va cumparati ? Dar Mirele nu va va astepta... Si usa se va inchide...


Vedeti unde mergeti si cu cine va asemanati...Vamesul sau fariseul ?...


protosinghel Modest Ghinea


Ianuarie 2020

SCHIMBĂRI:

Şi timpurile şi anotimpurile s-au schimbat... Şi oamenii se transformă.. Viaţa ne dă ceea ce noi îi dăm, adică vedem reversul medaliei. Medalia ne este dăruită ca simbol al vieţii, ca dar nemăsurat de la Cel de Sus iar noi tratăm totul ca pe ceva ce ne este îndrituit a primi.


Nu-mi era teamă a pleca din mănăstire către o destinaţie oarecare înainte de 1990, acum am ajuns a mă tulbura acasă, în mănăstire, atunci când diverse persoane fără nici un respect tratează sfinţenia ca pe un loc oarecare unde pot face ce vor, pot zice ce vor, pot să te pună la respect că aşa vor...


Deunăzi, un tânăr mi-a cerut să-l spovedesc. l-am întrebat dacă ştie ce înseamnă spovedania şi mi-a răspuns că asta e problema mea ? Ce, dacă ştiu eu, ce-l mai întreb pe el. Apoi a început a vocifera că biserica nu face nimic pentru ca omenirea să se schimbe...


Sufletul a început să se tulbure, trupul a început să tremure. O teamă necunoscută până acum a început a pune stăpânire pe mine. Am încercat să îi vorbesc cu calm şi să-i dovedesc, cu argumente, că nu are dreptate, că este un rebel şi de aceea îl detestă cei din jurul lui. Nu ne obligă Dumnezeu, ne obligă conştiinţa...avem libertate de a alege.


Discuţia a continuat în curtea mănăstirii cu acuze din ce în ce mai grave la adresa clerului iar eu, cu calm, încercam să aplanez conflictul ce ar fi putut degenera. Nu mai era o discuţie ci un foc de invective din partea acelui tânăr. L-am rugat să înceteze, mai erau şi alte persoane în curte care deja simţeau că a pornit o luptă de idei între un fanatic demonic şi un doritor de linişte.


Nu am mai vrut să răspund la întrebările lui şi am pornit spre biserică dar el, cu o vrăşmăşie verbală de parcă diavolul în persoană venise a se contra cu mine, m-a făcut laş spunând că fug de ceea ce nu-mi convine.


Când te disculpi te acuzi, când vorbeşti te acuzi, când taci te acuzi... Iată de ce pustnicii nu au dorinţă de a fi cu oamenii ci în locuri ascunse pentru a nu le fi tulburată rugăciunea. Să nu creadă cineva că mănăstirile mai sunt locuri de pace, de rugăciune, de meditaţie... Au ajuns teatre de război... lupte ce se duc pentru desfiinţarea acestor lăcaşe de cult ce caută să mai ţină aprins opaiţul cu puţinul undelemn. Cei ce doresc viaţa îngerească a luptei monahului cu lumea s-au împuţinat, acum sunt căutate mănăstiri cu condiţii, locuri unde "călugării" pot avea acces la tot ceea ce le dă modernitatea. Unde mai afli doritori de învăţăminte duhovniceşti şi trăitori în smerenie şi neajunsuri ? Purtători de haina sunt o mulţime, dar rugători....


Dar viaţa merge înainte iar sfintele lăcaşuri se schimbă şi ele la fel ca şi oamenii... Un timp va trece şi mănăstirile, schiturile, vor deveni obiective turistice la fel ca în occidentul cel fără de Dumnezeu. Puţinii monahi adevăraţi din zilele noastre nu pot trâmbiţa şi reînvigora viaţa ascetică, nu mai avem un Paisie de la Neamţ, un Gheorghe de la Cernica, un Irodion de la Lainici... Ne lăudăm cu Sfinţii noştri dar nu le urmăm exemplul, ne place să mergem în aşa zise pelerinaje dar nu trăim nimic, nu schimbăm nimic în viaţa noastră... facem poze... doar cu acestea rămânem...


Ani de zile l-am rugat pe Dumnezeu pentru noi vieţuitori dar am fost pretenţios cerând să fie statornici, ascultători şi cu frică de cele sfinte. Dumnezeu nu mi-a răspuns, deci, nu are de unde trimite... Acum ce avem de făcut ? Să luptăm pe mai departe, să răbdăm luptele ce se duc de către mulţi spre a ne distruge credinţa, tradiţiile, istoria...


Doamne, am început un nou an, fii cu noi, ajută-ne în a ne înţelepţi, a urma învăţăturile Tale, a fi mai buni şi a nu surpa zidurile Bisericii Tale prin dorinţe şi viaţă deşartă. AMIN.


protosinghel Modest Marian Ghinea



Anul 2013

ANUNT DESPRE SFANTUL IOANICHIE CEL NOU:

Uneori este nevoie de a fi scuturati - intre ghilimele de rigoare - pentru a ne aminti ca prea suntem cu capul in nori. Cetatuia in anul ce a trecut, precum si acum, ca inca nu s-au sfarsit problemele, trece printr-o schimbare, iar aceasta este impusa de noi reguli "asezatoare" peste vietuitorii de aici. Dar viata noastra isi va urma cursul sau, "daca pe Mine m-au prigonit si pe voi va vor prigoni" spune Mantuitorul. Aceasta ne este de folos pentru a medita mai mult, a fi mai destoinici in a cunoaste "semnele, a gandi ca oricand firul vietii noastre ce se desfasoara din ghemul timpurilor, se poata afla slabit sau chiar si rupt. Nu am gandit prea mult la moarte ca la o intalnire cu Hristos, nu am gandit ca sfintii nostri mijlocitori in fata Tatalui Ceresc, ne vor lasa... Si totusi, unde s-a gresit ?... Mi-am pus nu numai eu aceasta intrebare ci multi din fii duhovnicesti ai Cetatuii...


Ascultarea este mai presus decat LITURGHIA. ascultarea te mantuieste, nu esti tu de vina pentru ceea ce faci din ascultare. Eu sunt doar un administrator ce in numele Kiriarhului administrez bunurile Cetatuii. Sfantul Ioanichie nu este al meu, nu este proprietatea mea este al credinciosilor ce au nevoie de mijlocirea sa.


Sfantul Ioanichie cel Nou a facut ascultare mergand sa mangaie si pe altii, pe cei ce nu puteau a urca in Cetatuie. Astfel, in 19 zile ale lui Ianuarie anul Domnului 2013, spre seara, Sfantul Ioanichie a facut un ultim drum pe muntele sihastrilor, condus de fii sai duhovnicesti, iar coborarea nu a fost pe cararea cea mare ci pe "colt" in apropierea pesterii unde s-a nevoit peste 30 de ani.


Mahnirea sufleteasca nu trebuie sa fie insa in sufletele celor ce l-au iubit si il iubesc pe Sfantul Ioanichie, ci toti sa afle ca un glas,nefiresc, s-a auzit pe munte zicand:

"Nu te întrista turmă mică, veți primi bucuria Domnului."

Nu suntem singuri, si chiar de s-ar pravali muntele comoara noastra este rugaciunea, "murmurul sihastrilor"...


Acum, cinstitele moaste ale Sfantului Ioanichie, se afla la manastirea Negru Voda din Campulung, sa fie si cetatii de ajutor... Dar şi acasă, în Cetăţuia, în racla cea veche se află părticele din cinstitele sale moaşte.


Am vrea sa credem ca munca noastra de cercetare a vietii sfantului nu a fost in van, am vrea ca slujbele sa nu fie schimbate macar ca o recunoastere a dragostei noastre fata de sfant, am vrea sa fie iubit sfantul macar pe jumatate cat l-am iubit noi, sa fie considerat asa cum il simteam noi, batranul sfatuitor... In noptile din Cetatuie, fii sai duhovnicesti stateau pe langa racla si-l simteau viu, cereau sfat si il primeau, in ziua de 20 ianuarie cand si-au luat ramas bun de la sfantul, plangeau considerandu-se parasiti... Nu trebuie uitat insa ca Cetatuia este locul sfantului, locul intrarii in monahism, locul unde domnitorii veneau sa-i ceara sfat, locul pesterii sale, asa ca nu a parasit sfantul pe nimeni, si nu va parasi pe cei ce-l iubesc. Sa nu fie nimeni trist ci privilegiat ca a putut fi des in preajma sfantului Ioanichie Cetatuianul...

* Manastirea îsi asuma întreaga responsabilitate pentru opiniile exprimate.