Murmurul sihaștrilor
"Omul este lumea cea mică, astfel că el conține tot ceea ce cuprinde și tot ceea ce are în ea lumea cea mare "
„Ne împresoară trecutul, ne împresoară umbrele celor ce îngenunchiau în Cetăţuie, ce tăiau calea şi viaţa inamicului intrat în valea aceasta. Ne împresoară gândurile, nesiguranţele şi temerile ceasului de faţă.“
... Gala Galaction
„Lumina străluceşte deasupra muntelui. Iată-i, sunt sihaştrii cei vechi ai Cetăţuiei, fără de pată, fără de vătămare. Ca o trâmbiţă răsună muntele, zi şi noapte, de murmurul neîncetat al rugăciunilor lor.“
LUNA IANUARIE 2023
CÂND VOINȚA ESTE SLABĂ IAR NOI DĂM VINA PE ISPITITOR
- De curând un monah, dar ce zic, mare ieromonah, venit de pe plaiuri unde nu a putut face față din cauza ipocriziei, vorbirii în deșert și iubirii de plăceri lumești, a părăsit mănăstirea unde-și „găsise” liniștea. De ce ? Păi mult preacuvioșia sa se considera oropsit de stareț care îi atrăgea atenția referitor la viața necălugărească ce o ducea.
- Starețul închidea ochii dorind pacea dar se gândea și la viețuitori că nu trebuie să stea fără școală, că este bine în a învăța deoarece sunt destui care nu știu care este regula în mănăstire, nu știu a vorbi oamenilor, nu știu, sau se fac că nu știu că Dumnezeu e viu și adevărat, nu este doar o poveste.
- Și monahul nostru a fost trimis să-și dea examenul vieții, apoi să urmeze o facultate... Dar starețul a uitat că libertatea din lume nu se compară cu viața din mănăstire, a uitat că acest monah are lipsă de iubire față de loc, nestatornicie, fiind plimbăreț din motive nebinecuvântate, iubitor de agoniseală pe ascuns, iubitor de plecări dese și mai ales iubitor de ași trăi viața după bunul plac.
- De multe ori se văita că-l doare capul, că îi este rău... „vai, acuma cad...”, lua medicamente după ureche că de, avea cine să-i aducă. Cum vedea o reclamă la diverse tratamente contra greutății necontrolate cum dădea telefoane. Și doamnele îi aduceau...
- Multe a știut starețul dar a tăcut, să vadă până unde merge prostia dar, ce nu a știut era că atunci când persoane iubitoare de mănăstire veneau aducând pomelnice, îi aduceau și lui fără știrea părintelui duhovnicesc al mănăstirii.
- Și într-o zi, venind de la Facultate, s-a rățoit la stareț, și-a făcut bagajele și a plecat la o altă mănăstire. Ba a avut tupeul să ceară dezlegare și binecuvântare pe care bineînțeles nu le-a primit.
- Cum bunul lui prieten era la mănăstirea unde a plecat, și-a încercat „norocul”, ambii mergând și la alte mănăstiri mai de oraș, că de, unde-i cetatea e viața dulce, nu ca la mănăstiri retrase.
- Mă tot întreb de ce asemenea oameni dau vina pe ispititorul dar nu văd că ei înșiși se ispitesc. Nu sarsailă este vinovat ci doritorul de lume, doritorul de a purta o haină care doar este purtată ca oamenii să-i dea cinste, să-l pună în evidență dar totul este teatru...
- Dumnezeu nu se lasă înșelat, timpul va scoate adevărul și vai... vai aceluia care se joacă cu monahismul și cu slujba Altarului...
- protosinghel Modest
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -