Murmurul sihaștrilor:
"Omul este lumea cea mică, astfel că el conține tot ceea ce cuprinde și tot ceea ce are în ea lumea cea mare "
„Ne împresoară trecutul, ne împresoară umbrele celor ce îngenunchiau în Cetăţuie, ce tăiau calea şi viaţa inamicului intrat în valea aceasta. Ne împresoară gândurile, nesiguranţele şi temerile ceasului de faţă.“
„Lumina străluceşte deasupra muntelui. Iată-i, sunt sihaştrii cei vechi ai Cetăţuiei, fără de pată, fără de vătămare. Ca o trâmbiţă răsună muntele, zi şi noapte, de murmurul neîncetat al rugăciunilor lor.“
Luna Septembrie 2023
FĂRĂ TITLU
Cu ajutorul lui DUMNEZEU și bunăvoința oamenilor de bine, mânăstirea noastră a cumpărat 10 panouri fotovoltaice, acumulator și tot ce este nevoie pentru a beneficia de consum propriu a energiei electrice.
Nădăjduim să mai luăm un acumulator și încă 8 panouri pentru a ajunge la 10 KW, acoperind astfel consumul pentru funicular ce funcționează pe trifazic. Anunțăm aceasta pentru ca ajutătorii noștrii să știe ce facem cu banii primiți.
DUMNEZEU să binecuvânteze lucrarea și binefăcătorii mânăstirii.
Luna Aprilie 2023
FĂRĂ TITLU
Anii trec repede și nu-ți dai seama că ai încărunțit iar puterea de odinioară a trupului a început să te părăsească. Ai vrea să faci mai mult dar nu mai ai vlagă. Te uiți în jur și-ți zici :„ oare de ce nu am făcut atunci când eram în floarea vârstei, când trupul avea vigoare iar oasele și mușchii picioarelor mă ajutau...” Acum când îngerul morții mai vine din când în când să te cerceteze, acum te găsești să spui că trebuiesc făcute cât mai multe lucruri. Of! Omule ... Ai pierdut timpul tinereții nefăcând mai nimic iar acum vrei să recuperezi ...
Vrem să lăsăm celor de după noi lucruri trainice. Vrem să își aducă aminte de noi, să ne pomenească în rugăciunile lor. Timpul și timpurile vor trece dar amintirea am vrea să rămână.
În lume, oamenii se căsătoresc, nasc copii și caută a le da educație morală și exemplu de viață pentru ca atunci când vor deveni neputincioși să aibă din partea lor sprijin. În mănăstire, cauți să le dai exemplu celor din jurul tău dar de multe ori îți dai seama că tu îi consideri ca făcând parte din sufletul tău iar ei te consideră un străin. Ajungi neputincios și ei nu văd aceasta... Suferi în tăcere și te rogi... Îi pregătești pentru viața în Hristos și ei văd viața lumească. Vrei să ai călugări adevărați și ei vor să fie doar purtători de haină pentru a primi laudele oamenilor... Farisei fățarnici doritori de lux ce nu caută decât cum să trăiască mai bine. Nici la casele părinților lor nu au avut ceea ce au acum.
Nu vreau să fiu judecător al vieții celorlalți dar constat cu amărăciune că viața în mănăstiri s-a schimbat cu totul. Unii devin irascibili când îi întrebi ceva, alții te întrebă cât ai pus la pomelnic sau dacă ai o funcție în viața lumească ca să te caute... să te jumulească ...
Doamne, iartă-mi cuvintele și gândurile. Doamne, Tu ești cel ce ai zis - „cereți și vi se va da...”, Te rog, stinge ura și dezbinarea dintre oameni, fă-i să-și dea seama ce rost au în viața aceasta, dar mai ales să Te cunoască pe Tine singurul și adevăratul Mântuitor al tuturor oamenilor. Dacă nu avem sprijin în neputințele noastre dă-ne putere și sprijin de la Tine.
Luna Februarie 2023
GLASUL CELUI CE STRIGĂ ÎN PUSTIE ...
Ce se întâmplă astăzi în sfintele lăcașuri și-n comunitățile monahale, aduce ofensă Domnului Dumnezeu. De ce spun aceasta? Deoarece vedem persoane cu dorințe de mărire care nu se supun nici unei reguli morale și care aduc prejudicii grave adevăraților trăitori de prin mănăstiri.
Venirea lor la „viața sihăstrească” este determinată de lipsuri, trândăvie, dorință de înnavuțire, etc. Parcă ne-am întors la perioada când grecii au pus stăpânire pe tot ce era vechi și frumos în schiturile și marile mănăstiri ce devenise-ră proprietate de hulpavi și burtoși puturoși ce nu mai aveau nici frică de Cel Prea Înalt.
Cât a strigat Paisie de la Neamț, Gheorghe de la Cernica, Ierodion de la Lainici și alții... Cât au căutat să revigoreze asceza, rugăciunea, trăirea în Hristos și cu Hristos... Dar glasul lor s-a auzit doar în generația în care au trăit apoi ecoul a mai dăinuit un timp.
Viclenia unora care caută continuu viață ușoară depășește uneori marginile cunoașterii și înțelegerii celor „simpli”. Minciunile puse ca gaj când vorbesc despre viața lor îi păcălesc pe cei ce-și doresc a avea mai mulți viețuitori în vetrele monahale. În timp, se poate vedea adevăratul chip al noului trăitor, căpușă ce se îngrașă prin înșelare.
Îl poți minți pe Dumnezeu? ... El, oare, nu știe ce este în mintea omului ? Orice faptă, cuvânt, gând, este știut de Tatăl Creator. Acei ce se mint pe ei înșiși nu-l pot minți pe Dumnezeu, iar timpul aduce cu sine răspunsul și pedeapsa.
Astăzi sunt puțini cei care strigă dorind o reînnoire a vieții călugărești. Avem regulamente scrise, avem exemple de Sfinți, avem Patericul, dar totul este o boare de vânt care nici măcar nu îți mai lasă praf pe hainele tale.
Eu, am fost îndemnat să nu-i mai cer lui Dumnezeu același lucru de ani și ani. Văd că nu-mi răspunde dar nu contenesc în a cere... „Doamne, trimite viețuitori, dar să fie statornici, ascultători, cu frică de Tine, Doamne, cu dragoste față de acest loc...” Zi de zi mă rog cu aceste cuvinte... Nu deznădăjduiesc, știu, în adâncul sufletului meu că cererea îmi va fi rezolvată.
În acest loc plin de istorie, loc binecuvântat de mulțimi de sihaștri ce s-au rugat și l-au sfințit cu ale lor oseminte, loc în care Sfântul ocrotitor Ioanichie cel Nou își face prezența pe cărări dăruind câte un măr ca binecuvântare, loc în care nu-și au rostul mândria, slava deșartă, iubirea de arginți ... din acest loc răzbate peste veacuri glasul tainic al pustnicilor, al celor ce poartă de grijă muntelui și oamenilor ce se nevoiesc nu numai în acest urcuș spre biserică dar și urcușul tainic al vieții spre îndreptare și binecuvântare, murmurul se ridică spre ceruri, murmurul devine tunet ce se aude în depărtări, ecou purces de la cei vechi spre cei noi... oameni ce se întorc din calea cea încețoșată spre lumina înțelegerii.
Luna Ianuarie 2023
CÂND VOINȚA ESTE SLABĂ IAR NOI DĂM VINA PE ISPITITOR
De curând un monah, dar ce zic, mare ieromonah, venit de pe plaiuri unde nu a putut face față din cauza ipocriziei, vorbirii în deșert și iubirii de plăceri lumești, a părăsit mănăstirea unde-și „găsise” liniștea. De ce ? Păi mult preacuvioșia sa se considera oropsit de stareț care îi atrăgea atenția referitor la viața necălugărească ce o ducea.
Starețul închidea ochii dorind pacea dar se gândea și la viețuitori că nu trebuie să stea fără școală, că este bine în a învăța deoarece sunt destui care nu știu care este regula în mănăstire, nu știu a vorbi oamenilor, nu știu, sau se fac că nu știu că Dumnezeu e viu și adevărat, nu este doar o poveste.
Și monahul nostru a fost trimis să-și dea examenul vieții, apoi să urmeze o facultate... Dar starețul a uitat că libertatea din lume nu se compară cu viața din mănăstire, a uitat că acest monah are lipsă de iubire față de loc, nestatornicie, fiind plimbăreț din motive nebinecuvântate, iubitor de agoniseală pe ascuns, iubitor de plecări dese și mai ales iubitor de ași trăi viața după bunul plac.
De multe ori se văita că-l doare capul, că îi este rău... „vai, acuma cad...”, lua medicamente după ureche că de, avea cine să-i aducă. Cum vedea o reclamă la diverse tratamente contra greutății necontrolate cum dădea telefoane. Și doamnele îi aduceau ...
Multe a știut starețul dar a tăcut, să vadă până unde merge prostia dar, ce nu a știut era că atunci când persoane iubitoare de mănăstire veneau aducând pomelnice, îi aduceau și lui fără știrea părintelui duhovnicesc al mănăstirii.
Într-o zi, venind de la Facultate, s-a rățoit la stareț, și-a făcut bagajele și a plecat la o altă mănăstire. Ba a avut tupeul să ceară dezlegare și binecuvântare pe care bineînțeles nu le-a primit.
Cum bunul lui prieten era la mănăstirea unde a plecat, și-a încercat „norocul”, ambii mergând și la alte mănăstiri mai de oraș, că de, unde-i cetatea e viața dulce, nu ca la mănăstiri retrase.
Mă tot întreb de ce asemenea oameni dau vina pe ispititorul dar nu văd că ei înșiși se ispitesc. Nu sarsailă este vinovat ci doritorul de lume, doritorul de a purta o haină care doar este purtată ca oamenii să-i dea cinste, să-l pună în evidență dar totul este teatru ...
Dumnezeu nu se lasă înșelat, timpul va scoate adevărul și vai... vai aceluia care se joacă cu monahismul și cu slujba Altarului ...
Anul 2013
ANUNT DESPRE SFÂNTUL IOANICHIE CEL NOU:
Uneori este nevoie de a fi scuturați - între ghilimele de rigoare - pentru a ne aminti că prea suntem cu capul în nori. Cetățuia în anul ce a trecut, precum și acum, că încă nu s-au sfârșit problemele, trece printr-o schimbare, iar aceasta este impusă de noi reguli "așezătoare" peste viețuitorii de aici. Dar viața noastră își va urma cursul sau, "dacă pe Mine m-au prigonit și pe voi vă vor prigoni" spune Mântuitorul. Aceasta ne este de folos pentru a medita mai mult, a fi mai destoinici în a cunoaște "semnele, a gândi că oricând firul vieții noastre ce se desfășoară din ghemul timpurilor, se poate afla slăbit sau chiar și rupt. Nu am gândit prea mult la moarte ca la o întâlnire cu Hristos, nu am gândit ca sfinții noștrii mijlocitori în fața Tatălui Ceresc, ne vor lăsa... Și totuși, unde s-a greșit? ... Mi-am pus nu numai eu această întrebare ci mulți din fii duhovnicești ai Cetățuii...
Ascultarea este mai presus decât LITURGHIA. Ascultarea te mântuiește, nu ești tu de vină pentru ceea ce faci din ascultare. Eu sunt doar un administrator ce în numele Kiriarhului administrez bunurile Cetățuii. Sfântul Ioanichie nu este al meu, nu este proprietatea mea este al credincioșilor ce au nevoie de mijlocirea sa.
Sfântul Ioanichie cel Nou a făcut ascultare mergând să mângâie și pe alții, pe cei ce nu puteau a urca în Cetățuie. Astfel, în 19 zile ale lui Ianuarie anul Domnului 2013, spre seară, Sfăntul Ioanichie a făcut un ultim drum pe muntele sihaștrilor, condus de fii săi duhovnicești, iar coborârea nu a fost pe cărarea cea mare ci pe "colt" în apropierea peșterii unde s-a nevoit peste 30 de ani.
Mâhnirea sufletească nu trebuie să fie însă în sufletele celor ce l-au iubit și îl iubesc pe Sfântul Ioanichie, ci toți să afle că un glas nefiresc, s-a auzit pe munte zicând:
Nu suntem singuri, și chiar de s-ar prăvăli muntele, comoara noastră este rugăciunea, "murmurul sihaștrilor"...
Acum, cinstitele moaște ale Sfântului Ioanichie, se află la Mânăstirea Negru Vodă din Campulung, să fie și cetății de ajutor... Dar şi acasă, în Cetăţuia, în racla cea veche se află părticele din cinstitele sale moaște.
Am vrea să credem că munca noastră de cercetare a vieții sfântului nu a fost în van, am vrea ca slujbele să nu fie schimbate măcar ca o recunoaștere a dragostei noastre față de sfânt, am vrea să fie iubit sfântul măcar pe jumătate cât l-am iubit noi, să fie considerat așa cum îl simțeam noi, bătrânul sfătuitor... În nopțile din Cetățuie, fii săi duhovnicești stăteau pe lângă raclă și-l simțeau viu, cereau sfat și îl primeau, în ziua de 20 ianuarie când și-au luat rămas bun de la sfântul, plângeau considerându-se părăsiți... Nu trebuie uitat însă că Cetățuia este locul sfântului, locul intrării în monahism, locul unde domnitorii veneau să-i ceară sfat, locul peșterii sale, așa că nu a părăsit sfântul pe nimeni, și nu va părăsi pe cei ce-l iubesc. Să nu fie nimeni trist ci privilegiat că a putut fi des în preajma sfântului Ioanichie Cetățuianul...